Inceputurile infrumusetarii

Ştiinţa şi arta îngrijirii corpului şi a înfrumuseţării lui cu ajutorul unor preparate şi tratamente speciale este numită cosmetologie. Nu este o întâmplare că dezvoltarea industriei cosmetice începând cu sfârşitul secolului XIX-lea, coincide cu perioada de emancipare a femeilor, care devin mari consumatoare de produse cosmetice.
Cosmetica are ca obiectiv nu numai îngrijirea feţei , ci se ocupă de întreg corpul (cosmetica integrală). De asemenea, ea nu are numai un scop pur decorativ; îngrijirea estetică a corpului determină o îmbunătăţire a stării fiziologice şi îmbunătăţeste tonusul vital al persoanei.
Din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, păstrarea tinereţii şi a frumuseţii a fost unul dintre cele mai fascinante visuri ale omului. Încă din epoca primitivă, au fost folosite tehnici de înfrumuseţare şi întreţinere a corpului.
Arta înfrumuseţării s-a dezvoltat, în cadrul diverselor culturi, în primul rând ca element component al ritualurilor magice. Preoţii şi vrăjitorii foloseau machiaje speciale, rituale, menite să le accentueze importanţa şi care să îi distingă de oamenii de rând. Un alt exemplu, ar putea fi acela al evreilor, care foloseau uleiuri sacre în timpul serviciilor religioase din temple, sau în timpul încoronării regilor, pentru a câştiga bunăvoinţa zeilor.
Una dintre cele mai vechi profesii din lume a fost vindecarea bolilor cu ajutorul plantelor medicinale, iar cel mai vechi document care atestă această preocupare este papirusul din Abbas, care datează din secolul al XVI-lea î.Ch. .Acest papirus cuprinde câteva sute de reţete pentru leacuri şi substanţe folosite pentru întreţinere şi înfrumuseţare.
Vechii egipteni foloseau foarte mult machiaj. Fardurile erau esenţiale pentru un om de rând acum 4000 de ani. În această privinţă exista egalitate între sexe,întrucât şi bărbaţii şi femeile se machiau. Într-un mormânt din Valea Regilor, există dovezi potrivit cărora constructorii unui mormânt, au făcut grevă pentru că nu mai aveau farduri. Au cerut mai mult ulei hidratant, haine, legume şi peşte. Ei au organizat un protest paşnic în templu şi li s-au acordat provizii şi farduri pentru două luni. Este pictată chiar şi imaginea unui bărbat care era machiat chiar la locul de muncă. Femeile se machiau pentru înfrumuseţare, pe când bărbaţii pot fi comparaţi cu fotbaliştii americani de azi, care îşi fac dungi negre sub ochi, pentru a atenua lumina soarelui reflectată de teren.

Iar soarele Egiptului încălzeşte puternic deşertul şi pietrele, prin urmare cei care lucrau sub cerul liber, aveau nevoie de aşa ceva care să reducă strălucirea soarelui, deci fardul negru din jurul ochilor reprezenta un fel de ochelari de soare primitivi. Prin urmare, lucrătorii se ungeau pe faţă şi pe corp cu ulei hidratant, poate chiar parfumat şi se fardau. Protecţia oferită de machiaj, nu avea doar un rol practic, ci şi unul mistic. Ochiul, mai bine zis ochiul lui Horus, avea puteri magice, îi ferea pe vechii egipteni de rău. Simbolul ochiului lui Horus poate fi văzut şi astăzi.
. Vechii egipteni au inventat pasta de dinţi, dropsurile de tuse, apa de gură şi deodorantele. Erau oameni care se îngrijeau, se preocupau intens de sănătatea şi înfăţisarea lor. Acordau mare atenţie igienei lor corporale, folosind natron, un amestec de săruri, care era utilizat şi în procesul mumificării. Iar pentru a se şterge, foloseau prosoape din pânză de in. Cei bogaţi aveau băi proprii, iar cei săraci se spălau în băi comune sau în Nil. Vechii egipteni îşi îngrijeau corpul, dar îl şi expuneau vederii.
Graţie piramidelor faraonilor şi a produselor cosmetice găsite acolo, ştim astăzi că femeile din Egiptul antic îşi vopseau unghiile în auriu şi roşu, îşi modelau sprâncenele şi îşi vopseau genele şi sprâncenele.
Pleoapele erau conturate cu linii negre şi verzi, obţinându-se astfel un contur mult alungit către tâmple. Acest tip de machiaj se poate observa atât în portretul reginei Nefertiti din secolul al XIV-lea î.Ch., cât şi în cel al reginei Cleopatra.
În timpul reginei Cleopatra, apare un prim manual de cosmetică „Cleopatrae Gynoeciarum Libri”, în care sunt indicate reţetele preparatelor folosite de ea, pentru a-şi păstra tulburătoarea-i frumuseţe. Cleopatra, simbolul frumuseţii femeii antice, inspira prin coafura şi machiajul ochilor săi chiar şi stiliştii contemporani.
Legendara Cleopatra prefera albastrul marin pentru pleoapa superioară şi verdele pentru cea inferioară.
Kholul umed servea la accentuarea pleoapelor şi alungirea lor spre tâmple. Genele erau alungite cu cel mai primitiv mascara, adică khol dizolvat, iar pe buze erau folosite combinaţii de roşu şi roz. Unghiile mâinilor şi ale picioarelor erau colorate cu henna. Cochetăria supremă era pudrarea pomeţilor şi a decolteului cu pudră aurie.
Ca şi în Egipt, femeile din Grecia şi Roma Antică apreciau tenul alb, motiv pentru care încercau să obţină o piele albă şi luminoasă cu ajutorul laptelui. Tipul frumuseţii feminine antice a fost Elena, în jurul căreia s-a iscat războiul troian.
În Evul mediu, datorită interdicţiilor impuse de Biserică, frumuseţea fizică şi-a pierdut importanţa, astfel încât şi cosmetica a regresat în această perioadă.
Conform Bibliei machiajul cu pudră colorată are 10.000 de ani. Din anul 5.000 î.Hr. datează o sumedenie de ustensile pentru machiaj şi chiar recipiente ce se închideau ermetic pentru a păstra fardurile. Cercetările arheologice ne dezvăluie secretele conservate în acele fiole misterioase şi ne permit să reconstituim ritualurile cotidiene de frumuseţe, care nu sunt cu nimic mai prejos decât ale noastre.
De-a lungul timpului, igiena personală şi cosmetica au ocupat alternativ primul loc.
În zilele noastre conştientizăm cât de importantă este igiena personală atât pentru frumuseţe, cât şi pentru sănătate şi că artificiile cosmetice dau posibilitatea de a accentua trăsăturile chipului sau ale corpului.